Cum ar fi ca intr-o buna dimineata sa te trezesti, sa iesi pe strada, si in lumina diminietii sa poti vedea prin fiecare om intalnit? Sa ii poti vedea jocul gandurilor si al senzatiilor ca si cum ai privi la un televizor ce isi desfasoara o multime de programe concomitent.
Dar cum ar fi atunci sa te privesti in oglinda? De unde stii ca ai mai ramane cu tot ce ai acum? De unde stii ca toate gandurile, tot ce consideri a fi personalitatea ta, constientul si subconstientul, sufletul sau cum vrei sa il numesti nu se vor transforma la o privire mai atenta in fum?
Si odata transformandu-se in fum poate ca ai descoperi ca toate acestea erau defapt doar norii ce iti acopereau cerul a ceea ce esti tu defapt…
