Adevarul

mai 20, 2012

Poate cea mai buna dovada a faptului ca nu ne dorim realmente si nici macar nu putem afla vreodata acel adevar ultim si complet e chiar faptul ca ne dorim atat de mult sa avem dreptate…

 


Ancheta

ianuarie 27, 2012

Un hol pustiu intr-un sfarsit de dupa-amiaza de toamna pe care se plimba un cetatean ca oricare altul. O usa deschisa la un birou unde se afla un politist cu un grad presupus inferior. Cetateanul se indreapta spre usa deschisa :

–         Buna ziua! Aici se raporteaza buletinele disparute?

–         Luati loc va rog.

Cetateanul ia loc si se foieste putin ducand mana spre buzunar si uitandu-se spre politist:

–         Il cunosteati?

–         Pe cine?

–         Cum pe cine? Pe domnul Kirliov!

–         …. Dar de ce ma intrebati asta? Nu cunosc nici un domn cu un asemenea nume… nu se fac aici buletinele?

–         Deci domnule eu nu am timp pentru jocul dumitale. Raspunde la ce te-am intrebat!

–         Dar nu cunosc un asemenea domn!

–         Hmm.. zise politistul lasandu-se pe spatarul scaunul, atunci demonstrati va rog!

–         Ce sa demonstrez?

–         Ca are capra coarne, cum adica ce sa demonstrezi? Ca nu il cunoasteti pe cetateanul Konstantinov!

–         Dar cum as putea demonstra asaceva?

–         Ei vedeti? Si dumneavoastra ma intrebati despre buletine. Va ocupati cu fleacuri cand noi avem aici treburi serioase. Deci pana la proba contrarie presupunem ca va cunoasteti cu domnul Karliov. Acum mai trebuie sa gasim si motivul…

–         Motivul pentru ce anume?

–         Cum pentru ce? Pentru care l-ati omorat!

–         Dar nu cunosc si nu l-am omorat pe domnul despre care vorbiti!

–         Ei asta ramane de vazut zise politistul uitandu-se ingandurat pe niste hartii.

–         Dar este absurd, eu am sa ma ridic si am sa plec de aici, cred ca ati baut ceva..

–        Ramaneti pe loc! Daca va ridicati va arestez sub acuzatia de obstructionare a unei anchete criminalistice! Nu am terminat cu intrebarile!

–         Dar este absurd! Nu stiu deloc despre ce vorbiti. Cum a murit domnul acela?

–         Care domn?

–         Sunteti nebun? Cel a carei ucidere o anchetati!

–         Ei, aici e o problema mai speciala! Statistic vorbind el a murit injunghiat.

–         Deci nu sunteti sigur? Cum adica statistic vorbind?

–         Pai simplu: statisticile arata ca cei ucisi in orasul nostru mor in general ucisi cu arme albe, iar din cei ucisi cu arme albe majoritatea sunt ucisi cu un cutit de bucatarie.

–         Dar dumneavoastra nu ati vazut cadavrul? Nu s-a facut o autopsie?

–         Domnule puneti prea multe intrebari, nu va privesc treburile acestea. In fond sunteti suspect de crima!

–         Pai ma lasati sa inteleg ca defapt nu s-a comis nici o crima!

–         Asta este o interpretare rau intentionata a ceea ce spun, zise politistul. De ce credeti ca nu s-a comis nici o crima? O crima in mod sigur s-a comis. Statisticile arata ca in orasul nostru au loc 3 crime pe luna. Au trecut deja 2 luni de la ultima crima asa ca este absurd sa presupunem ca nu a avut loc nici o crima.

–         Deci presupuneti ca s-a comis o crima doar pentru ca statistic ar fi trebuit sa se comita?

–         Nu doar atat.avem si probe chiar : motanul K.

–         Ce e motanul K?

–         E un motan gasit de noi dormind intr-un parc in ploaie cu o zgarda la gat avand ca insemn litera K.

–         Pai si de ce este acest animal o proba in acest caz?

–         Se vede ca nu va pricepeti. Statisticile arata ca in orasul nostru motanii ajung vagabonzi cand mor stapanii lor,

–         Dar poate a fugit de acasa?

–         Nu e posibil. Motanii sunt fiinte meteosensibile stiu cand incepe ploaia. Nu ar fi fugit tocmai pe ploaie decat daca ar fi fost foarte speriat

–         Pai si ati aflat cine e stapanul lui?

–         Am aflat. Cel mai probabil e un Konstantinov sau un Karliov. Acestia sunt cei mai raspanditi cetateni cu numele incepand cu litera K din orasul nostru.

–         Pai si nu ati verificat daca au murit respectivii?

–         E inutil sa consumam resursele statului pe astfel de lucruri. Dar haideti sa revenim la dumneavoastra, caci nu eu sunt cel anchetat. De ce l-ati omorat pe cetateanul K?

–         Dar de ce credeti ca daca l-as fi omorat eu as fi venit singur la politie?

–         Ei,poate doreati sa vedeti mersul anchetei. Oricum esential este ca ati admis ca e posibil sa il fi omorat si nu puteti dovedi ca nu ati facut-o.

–         Nu am admis ca e posibil sa-l fi omorat decat ca parte a unei deomonstratii prin…

–         Domnule eu ma grabesc, trebuie sa ajung acasa la nevasta mea, oricum deja ancheta asta se lungeste. Spuneti-mi pe scurt: unde va aflati de luni de la 7 seara si pana miercuri la ora 3 dimineata?

–         Pai e un interval cam mare de timp trebuie sa-mi…

–         Gata domnule, in arest cu tine. Nu poti dovedi ca nu ai avut ocazia sa il ucizi pe cetateanul al carui motan este acum in custodia noastra. Nu poti dovedi de asemenea nici ca nu il cunosti pe respectivul.

–         Nu, nu, dar e o nebunie curata! E un abuz! Incepu sa strige cetateanul.

De pe hol se auzi o voce suava si feminina

–         Daca doriti puteti depune o reclamatie in cutia cetateanului din camera alaturata!

–         Am sa va reclam, nu o sa scapati, vedeti voi striga cetateanul impins inspre o cusca cu gratii unde politistul il si inchise.

Dupa ce il inchise pe cetateanul devenit turbulent iesi pe hol si striga catre femeia de acolo:

       – Sa nu lasi pe nimeni sa intre. E foarte curios  in ceea ce priveste ancheta, sunt sigur ca el e vinovatul si e posibil sa mai fi avut si complici. Noroc ca am fost vigilent. Si pleca multumit.


Imposibila comunicare

ianuarie 3, 2012

De multe ori mi se intampla sa nu fiu inteles. Este drept ca de multe ori sirul gandurilor mele nu urmeaza o traiectorie conventionala. Dar cred ca este totusi mai mult decat atat : e vorba si despre o imposibilitate inerenta conditiei umane.

Traim toti prinsi intr-o realitate a noastra, ne alcatuim pe parcursul vietii propriile noastre harti mentale ce ne ajuta sa supravietuim intr-un fel sau altul. Dar exepriente diferite, oameni diferiti, duc la harti diferite. Suntem din pacate mult mai marcati de experientele personale decat am vrea sa admitem.

Imaginati-va insa ce se intampla cand oameni cu harti mentale diametral opuse se intalnesc. Spre exemplu un ateu militant si un crestin convins. Nu exista probabil dialoguri ale surzilor mai absurde decat dintre adeptii unor sisteme de gandire diferite. Nu discut aici despre cine are dreptate. Pentru ca in ultima instanta e posibil sa nici nu conteze, conteaza mai mult realitatea si ce facem cu ideile noastre decat sa avem dreptate in principiu.

Mi s-a intamplat sa fiu acuzat de ortodocsi de tradare pentru ca nu mai sunt crestin ortodox. Hilar este ca am fost acuzat tot de tradare si de un protestant pentru ca nu mai cred, desi nu am fost in viata mea protestant. Poate suna amuzant si chiar este, dar asta imi arata mai curand cum gandesc acesti oameni. Nu pare sa conteze pentru ei adevarul credintelor personale, cat pare a conta sentimentul dat de apartenenta la un grup. Caci acuzatia nu este de minciuna sau de mistificare, ci de tradare, iar adevarul il poti cunoaste, il poti cauta, poti recunoaste ca nu il vei gasi, dar nu il poti trada, decat eventual daca il personifici. Ceea ce fac crestinii cand spun ca Isus este Adevarul. Astfel se ajunge intr-o ambiguitate de neinteles pentru cei ce nu cred, dar perfect coerenta pentru cei ce cred : tradezi Adevarul, care nu e tocmai o descriere a realitatii cat e o persoana divina, un Mesia, in jurul caruia s-a format un grup social.

Astfel reusim sa avem un glorios dialog al surzilor intre atei si crestini, fiecare folosind propriile definitii , vrand sa transmita un ceva pe care cealalta tabara mereu il va receptiona diferit.

Dar revenind la adevar, in cazul multor crestini se naste intrebarea relevanta : de ce este el o persoana? Si de ce insista atat de mult crestinii pe faptul ca ateii nu inteleg defapt adevaratul mesaj? Poate pentru simplul motiv ca in spatele acestei idei de Adevar Persoana se afla speranta unui control asupra vietii si in final a universului.Poate pentru ca este dorita cunoasterea unui adevar omenesc, caci pana la urma dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea sa, iar din ideea adevarului persoana ar putea rezulta ca adevarul este in esenta unul uman. Probabil ca certurile multor crestini cu ateii au drept combustibil si convingerea primilor ca daca nu au dreptate si lucrurile stau diferit, atunci nimic nu are rost si simt cum le fuge pamantul de sub picioare. Ceea ce evident nu inseamna ca ideea adevarului persoana ar fi viabila. Ea este mai curand probabil un mecanism psihologic menit sa ofere iluzia controlului.

Dar nici cu tabara ateilor nu avem de ce sa ne fie rusine. Progresul omenirii poate fi la fel de bine o alta mitologie care inlocuieste nemurirea sufletului. O idee pe care crestinii pe buna dreptate o critica, caci progresul tehnologic fara un progres moral poate duce chiar la un holocaust nuclear. Mai sunt fireste si ideologiile economice : comunismul, keynesismul si fireste libertarianismul. Nu mi-am propus sa critic aici aceste ideologii, sunt sigur ca fiecare tabara ce sustine o ideologie le va critica vehement pe celelalte. Si in mod glorios hegelian vom inainta sub razele Istoriei. Singura problema este ca realitatea este una singura, si evident ca nu pot fi lucruri total incompatibile concomitent adevarate. Cel mai probabil avem diverse interpretari ale realitatii care se potrivesc pe ici pe colo, dar raman perfectibile.

Pana la urma desi pot parea diferiti fundamental, crestinii si ateii militanti nu sunt chiar atat de diferiti. Fiecare tabara duce practic o lupta pentru a obtine ceea ce crede ca este controlul propriului destin. Cu alte cuvinte pentru crestini o lume ideala ar fi una crestina, pentru atei una cel putin mai secularizata, daca nu cumva chiar atee. Si in ambele viziuni ramane in continuare o speranta a controlului propriului destin, pentru crestini Dumnezeu este cel ce le ofera garantia nemuririi si iluzia controlului, iar pentru ateii militanti credinta in progresul stiintific si in unele cazuri in diferite ideologii economico-politice sunt cele ce le vor oferi iluzia controlului propriului destin. Daca ar fi altfel, daca ateii militanti nu ar crede si ei in progresul omenirii urmand o reteta sau alta, atunci se naste inrtebarea legimita : pentru ce lupta ei?

Si care ar fi problema cu credinta in progresul omenirii? Problema ar putea fi ca progresul stiintific se poate decupla de progresul omenirii. In fond de ce ar fi semne ale progresului bomba atomica, virusi creati in laborator sau instrumentele financiare derivate ce au contribuit la actuala criza economica? Nu orice inovare este pozitiva, adica buna pentru oameni.

Prin randurile de mai sus nu vreau sa dau  dreptate vreunei tabere in mod categoric. Eu sunt practic mai aproape de pozitia atee, fara a fi insa militant. Inteleg perfect ca abuzurile religioase trebuiesc limitate, insa e util cred sa pastram cat de cat o pozitie critica vis a vis de propriile credinte si prejudecati. Cred cu alte cuvinte ca avem mai multe motive sa fim modesti decat aroganti. Nu din motive religioase, ci pentru o perspectiva mai clara.


Credinta – dovada si sprijin a nobletei umane

decembrie 29, 2011

Sa ne credem profunzi e foarte usor, defapt sa credem in general e atat de usor. Chiar si printre cei mai necredinciosi dintre noi tot exista o nevoie de a crede ceva. Poate nu credem in divinitate,dar macar in progres nu am putea sa credem? Sau macar in propria noastra realitate? Sau macar in ceva? e prea nebunesc sa pretinzi unui om sa nu creada in nimic.

Pentru ca de fapt stim cu totii ca omul este cea mai nobila dintre creaturile Pamantului. Fireste stim asta pentru ca inca nu a aparut nici un pui de gaina crescut in ferma in regim intensiv ca sa ridice vreo obiectie vis a vis de consideratiile noastre privind propria noastra noblete. Stim asta si pentru ca padurile defrisate, speciile exterminate si milioanele de confrati de specie ce au cazut victime diverselor genociduri au ciudatul obicei de a ramane tacuti.

Defapt ce pot spune fanii economiei libere de piata,ca tot sunt atatia prin blogosfera, despre bulele speculative ce mai apar din cand in cand si duc la colap seconomic? Pot raspunde evident ca este vina statului pentru ca el este cel ce le provoaca prin intermediul bancii centrale ce manipuleaza piata, iar numita piata nemanipulata ar fi fost libera si fericita. Omit probabil sa aminteasca de bulele suta la suta private ce nu au prea avut nevoie de banci centrale, bule cum ar fi cea a bulbilor de lalea din Olanda din secolul 17.Care bula prin irationalitatea ei aberanta ar putea sa ridice suspiciuni si asupra naturii umane mai putin rationale decat ne-ar vrea poate o economie bazata chipurile tocmai pe un astfel de atribut.

Ceea ce vreau sa spun nu este ca in mod necesar socialismul este mai bun,spun doar ca nu se justifica in general certitudinile in astfel de domenii. Este amuzant sa vezi cum cei ce iau in serios ideile libertariene nu sunt dispusi sa discute cu cei ce au idei mai keynesiste, de cele mai multe ori discutiile semanand cu un fel de razboaie religioase mai curand decat cu un demers constructiv al unor oameni preocupati de realitate. E mult mai usor sa creeze tabere in jurul unor seturi de idei,decat sa se caute cu viu interes adevarul.

Pana la urma de ce nu ar fi asa? O astfel de constatare este consistenta cu ce stim despre evolutia  speciilor. Daca ne gandim ca si noi suntem niste produse ale evolutiei, atunci lucruri ce ar putea parea absurde pot fi puse intr-o alta lumina. Nu mai e absurd ca nu ne pasa de multe ori de realitate,de fapt noua ne pasa de propria supravietuire. Si poate de multe ori minciuna este mai utila supravieturii decat adevarul.

Si scriind acestea imi dau seama ca si eu am crezurile mele. Vorba poetului : lumea-i cum este si ca dansa suntem noi…


Matrioska

decembrie 28, 2011

Cum ai putea sa faci sa para ceva ce intr-un final nu e nimic ca e totusi ceva? Stim din legile fizicii ca un perpetuum mobile este imposibil. ca nu se poate cu alte cuvinte sa obtii prin vreun sistem din nimic ceva. Din motive ce tin de legile termodinamicii.

Insa natura umana nu vrea sa tina cont de legile termodinamicii. Adica nu se poate domle! cum asa sa nu putem obtine din nimic ceva? Ba uite ca se poate! Iluzionisti de toate felurile s-au unit de-a lungul istoriei pentru a demonstra posibilitatea imposibilitatii.

Adica putem avea desigur o crestere economica nesfarsita. Resursele sunt ele epuizabile, dar tehnologia evolueaza, se dezvolta datorita capacitatilor umane care la randul lor probabil ca evolueaza. Progresul este asadar posibil.

Ma indoiesc insa. Doar ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, vei face totul ca sa falsifici si sa mistifici realitatea. E drept, nu vei putea niciodata sa construiesti un perpetuum mobile, dar ce te opreste sa construiesti un pseudo perpetuum mobile? Ce te opreste sa gandesti un sistem prin care acel final zero spre care tind toate sa fie amanat cat mai mult posibil? Poate chiar atat de mult incat sa nu mai conteze, caci pana la urma viata noastra e limitata.

Poate ca nu fac altceva decat sa bat campii pe aici. Ce mi se pare insa suspect este ca nu avem cum sa luam in calcul toate costurile in orice activitate am vorbi. Si poate daca am putea sa le luam pe toate in mod corect in calcul nu am mai reusi sa castigam defapt nimic. Castigul total si pierderea totala s-ar inchide intr-un final dand un zero perfect. Dar probabil putem sa amanam cat mai mult momentul unui astfel de zero. Singura problema e ca aceasta nu e pana la urma decat o munca de Sisif, nu un progres exponential ci doar o amanare a deschiderii ultimei papusi Matrioska….


Eterna descompunere a tuturor lucrurilor

decembrie 28, 2011

In curgerea ineluctabila a timpului nu mai pot avea certitudini,asa cum poate aveam candva. Defapt un singur lucru il mai banuiesc ca fiind sigur :descompunerea nesfarsita a tot ceea ce exista.

Ar fi amuzant daca nu ar fi totodata si tragic pentru tot ce exista aceasta constatare. Amuzant pentru ca inca multimile au o gramada de certitudini. Oamenii inca lupta pentru a construi ceva ce ei cred ca este durabil. Inca spera, inca cred, mai cauta totusi o salvare pe care daca ar fi onesti pana la capat nu ar putea nici ei sa o defineasca.

Dar toate astea sunt si tragice. Tragice in modul cel mai disperat si lipsit de speranta, tragice pentru ca toata biologia noastra si-ar dori ca nimic din ce ne este apropiat noua sa nu aiba sfarsit.Dar asta poate spune mai curand cat de putin conteaza ceea ce ne dorim noi, sau ceea ce ne dicteaza propria noastra biologie sa voim.

Din disperare as putea crea un fel de antidecalog. A carei prima porunca ar putea fi si ultima : Nu trebuie nimic! Nu trebuie sa crezi, nu trebuie sa lupti, nu trebuie sa urmezi un amplu set de principii despre care defapt nici tu nu stii cat de mult te ajuta. Dar da, poti face toate acestea, insa asta nu va schimba nimic primordial. Moartea te asteapta tot acolo la capatul vietii.

Defapt, serios vorbind, moartea ne este un vesnic tovaras chiar din timpul vietii. Caci cat din ce am fost a mai ramas acum in noi? Daca am incerca sa ne amintim deceniile si anii din viata, cati din noi am putea strange mai mult de cateva minute de flasback-uri luminoase intr-un ocean de intuneric al uitarii? Iar practic daca atatea clipe din atatia ani au ramas in urma in negura, nu e ca si cand noi cei de atunci, din acele clipe nu am mai fi? Nu cred ca putem fi siguri ca existam intr-un mod constient decat in prezent.

Parca doar doua sentimente le mai gasesc demne de a fi luate in seama : un imens dispret si o nesfarsita mila. Dispret pentru toate iluziile in care oamenii vor persevera neabatuti si incapatanati, continuand sa treaca dintr-un vis in altul si strigand ca aceasta e trezirea. Iar mila pentru nesfarsita suferinta ce o ofera viata tuturor fiintelor vii.

Totusi nu am vreun motiv sa ma sinucid. Pentru asta ar trebui sa cred in moarte. Ori eu prefer sa raman un spectator, contempland aceasta nesfarsita descompunere a tuturor lucrurilor….

 


Ce inseamna fericirea?

februarie 14, 2011

Fericirea inseamna sa cauti mereu o stare de echilibru, sa incerci sa fi impacat cu tine dar totodata sa pastrezi acel impuls necesar pentru a bifa targeturile de pe lista. Sa iti alegi cu grija cuvintele, felul de a fi, sa incerci sa abordezi viata jumatate in gluma, jumatate in serios.

Fericirea inseamna de asemenea sa iubesti, indiferent ce o insemna asta, sa faci ceea ce fac mai toti cei ce sunt ca tine, pentru ca si tu esti ca ei. Si fericirea inseamna o caldura nici prea mare, nici prea mica, care te invaluie si te linisteste cand esti obosit, si te trezeste cand esti adormit.

Fericirea inseamna asadar sa fi precum trebuie sa fi, in cautarea perfectiunii si a intelegerii, a adevarului si a dreptatii ultime.

Dar ce inseamna nefericirea? Sa  incerci sa fi fericit in felurile descrise mai sus….