Absurdistan

De la o vreme incoace incep sa am tot mai puternica impresie ca traiesc in Absurdistan, ca sa folosesc titlul unui album de-al Adei Milea.

Citiind Mitul lui Sisif de Camus, parca ma simteam cumva indemnat sa caut vreun mod de a supravietuii intr-o lume, dar mai ales intr-o tara absurda. Parca singura posiblitate a fericirii in Absurdistan e a ti-l imagina pe Sisif fericit, desi nu stiu cum ar putea zadarnicia sa devina fundament al fericirii, cum ar putea munca continua si inutila sa dea nastere acelei reverii, ce poate in putinatatea sentimentelor ce vor supravietuii absurdului, sa poata fi numita fericire.

Pentru ca imi vine tot mai greu sa cred ca cine ajunge la concluzia ca lumea si mai ales tara in care traieste e absurda mai poate fi asa de usor un om sentimental, un romantic sau un filozof platonic eventual. Si spun mai ales tara pentru ca mai curand as fi tentat sa cred ca eterna si fascinanta noastra tara exceleaza in acest domeniu.

Cum as putea numii altfel o tara in care nici macar notiunea de justitie nu pare sa aiba vreo sansa, daramite justitia realmente. Spun asta pentru ca am intalnit deja prea multe cazuri in care altcineva trebuie sa plateasca pentru greselile cuiva. Si de regula platesc cei saraci si lipsiti de putere, caci ei nu vor putea cumpere dreptatea asa usor precum cei care au ceva de aparat. Defapt de ce ar fi altfel, poate ca, ideologic vorbind e perfect explicabil de ce notiunea de justitie nu are vreo sansa prin monopolul crestinismului in minunata noastra tara. Cum asa? Pai cum sa crezi in responsabilitatea propriilor fapte si sa crezi totodata ca, conform Bibliei, o intreaga omenire e condamnata pentru vina celor doi parinti fondatori ai ei, daca pot numii asa fictionalele personaje Adam si Eva. Cum se impaca justitia cu „dreptatea” biblica ce pretinde in Vechiul Testament, ca oamenii sa fie omorati daca lucreaza de Sabat.

Totodata cum poate fi numita decat injusta echitatea si morala socialista ce pretinde: de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa necesitati? Desi ar parea justa o astfel de pretentie, prin simplul fapt ca aplicarea ei in mod complet si real ar duce la prabusirea economiei (caci cine ar mai muncii eficient daca nu exista corelatie intre munca si plata?) , ar fi profund negativa, si implicit imorala. Caci nu inteleg de ce ar fi mai moral ca toti sa fim saraci decat sa existe si saraci, dar si bogati intr-o societate. Fireste ca cu cat e societatea mai avansata cu atat situatia financiara a celor mai multi cetateni e mai buna. Scriu despre aceste lucruri, pentru ca si la 20 de ani de la prabusirea comunismului tot mai exista mentalitati si nostalgii dupa acesta.

Si pana la urma, cum am putea numii justa o societate in care pare sa primeze un egoism ingust si primitiv, unde parca oamenii nu au gasit inca puterea de a intelege ca e in interesul fiecaruia ca justitia sa fie pentru toti.

Dar revenind la Absurdistan: ma tot intreb de unde sa gasesc resurse pentru a continua sa traiesc cumva, in profida absurdului, si nu in acord cu el. Caci a trai in acord cu absurdul, reprezinta pentru mine cel putin, o imposibilitate logica si morala. Si totusi, daca ma gandesc mai bine, poate insasi logica si morala sunt absurde privite din alta perspectiva, din alta paradigma culturala.

Si poate doar in imaginatie, in iluzie, in vecinatatea dintre vis si realitate, sa pot sa mai uit de absurd, si sa zaresc vreo intrezarire a ceva ce sa-mi redea speranta pe care absurdul mi-o fura.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: