Solitudine

Cat suntem de singuri. Am realizat acest lucru cu adevarat intr-o seara de toamna tarzie, cand veneam de la scoala, la liceu fiind. Vorbeam cu o fata, o colega, si nu mai stiu exact ce ii spuneam, dar incepuse sa rada. Si in clipa aia din rasul ei oarecum retinut, am realizat ca nu stiu, ca nu pot sa-l descifrez, sa inteleg exact ce inseamna asta.

Acest banal autobuz a revenit adeseori in visele mele, ca un laitmotiv al singuratatii totale. Visam din cand in cand ca in momentul acela cand ea incepea sa rada eu ma desprindeam de propriul meu corp si pluteam undeva in urma autobuzului, putand sa-l vad cum dispare in intuneric. Si un sentiment apasator si totodata eliberator parca ma cuprindea. Apasator pentru ca realizam ca iata cat de singuri suntem cu totii realmente : nu avem decat limitatele noastre simturi, peste care mai cade si fatada propriilor paradigme si prejudecati, izolandu-ne oarecum de toti ceilalti.

Dar de ce oare si eliberator? Ce ar putea fi eliberator in singuratatea totala, in a realiza ca realitatea si sufletul celorlalti sunt pentru fiecare in parte oarecum transcendente? Poate doar faptul elementar ca totusi singuratatea parea sa faca posibila o binecuvantata libertate, pusa sub zodia independentei data de o anumita detasare.

Si atunci singuratatea mi-a fost ca un imn si o stranie incurajare spre a lua cu asalt cele mai inalte creste ale simtirii si gandirii de care ma simteam capabil.

Si acum singuratea in urma esecului acestei luari cu asalt si a explorarii lumilor neumblate din mine insumi se dovedeste intrucatva o povara. Dar totusi nu imi doresc inca prea mult larma lumii si zarva celor multi.

Iar acum ca un cantec de lebeda al solitudinii de care am fost capabil, as dorii sa dau un sens cat mai profund acestei solitudini de care am devenit demult constient. Si acest sens profund as spera sa il gasesc in solidaritate. Caci nu suntem o turma de berbecuti si oite, ci oameni solitari ce trebuie sa gaseasca resursele de a isi transcende aceste limite ale solitaritati si sa dea un sens solidaritatii. Iar acest sens ar putea fi unicitatea fiecaruia dintre noi, unicitate ce face diferenta dintre o turma si un grup de oameni solidari.

Adesea impreuna, dar niciodata identici, iata o posibila cale a unei fericiri in viata de zi cu zi. Iar unei fericiri de alt soi ii ramane ca intotdeauna dragostea si explorarea propriilor interioritati spirituale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: