Acea toamna

Era un cer intunecat de mijloc de noiembrie, un cenusiu inchis ca poate multe altele. Dar la fel erau si gandurile acestui om despre care voi scrie in cele ce urmeaza.

Sa fi fost cam orele 10 dimineata cand s-a trezit. O furtuna de ganduri ii macina sufletul, intarind din nou si din nou ceea ce ii devenisera conceptiile ultimelor saptamani de zile. Si un vuiet salbatic al celui mai intunecat nihilism parea sa ii fi devenit stapan si poruncitor. Se simtea nu ca pe marginea prapastiei, ci ca si cum ar fi cazut deja in ea, poate fara sa fi atins inca solul, dar se simtea cumva si sigur, si ametit, ca plutind intr-o detasare rece si atotcuprinzatoare.

Si totul fusese deja stabilit : azi nu mergea la scoala, azi nu era o zi ca oricare alta, ci azi avea sa fie aceea zi ce se infatisa ca firescul ultimelor saptamani: ultima zi a vietii sale.

Era stabilit si ceasul : 1 si un sfert dupa amiaza, cand ar fi trebuit sa fi plecat deja la scoala, si tocmai faptul acesta parea sa ii intareasca hotararea de a sfarsi totul. Scrisese vreo 2-3 biletele in care incerca sa explice inexplicabilul, de ce trebuia sa moara la doar 15 ani. Dar hotararea era luata, si cu o siguranta vecina cu posedarea demonica, porni spre camera unde adunase tot ce gasise in dulapul cu medicamente. Erau acolo, pe masa mica din dormitor, zeci de tablete care mai de care, si 2 pahare pline ochi cu apa.

Se duse doar la fereastra, privind blocul cenusiu de vis a vis ce se confunda cu cerul in intunericul zilei. Si hotararea era mare: nu putea da inapoi, nu avea sa mai traiasca. Si ar fi vrut, da ar fi vrut ca totul sa se termine cat mai curand.

Doar un strigat mut, al cui oare? il face sa ezite. Si pentru o clipa siguranta impletita cu incrancenare il paraseste facand loc unui sentiment al miracolului iminent: nu, nu face asta! Fi-va pentru tine acest ceas doar o ratacire adolescentina, de care iti vei amintii razand in anii ce vor urma. Si daca nu va fi asa, atunci purta-vei cu tine in mormant secretul tau cel mai teribil : atat de mult te-ai urat si ti-ai urat viata incat ai vrut sa renunti la ea intr-o blestemata  zi de toamna. Dar acum nu vei face aceasta, ci vei merge la scoala ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, si acolo nu vei da cele 3 lucrari anuntate ce ti-ar distruge si mai mult media si asa mica, ci vei scapa ca prin minune de aceste mici griji.

Sa fi fost vreun inger? Sau poate doar intelepciunea trupului nostru ce-i mai mare decat noi insine? Tot ce se poate. Cert este ca tanarul nostru fuge spre tramvai, reuseste sa il prinda din urma si ajunge la scoala cu o mica intarziere.

Si ca si cum asa ar fi fost scris undeva, se arde instalatia electrica a scolii, si practic orele nu se tin, iar lucrarile nu se dau. Dupa amiaza si-o petrece prin oras cu colegii, intr-un labirint de magazine si glume care mai de care mai hazlii…

Ce frumoasa-i viata, fara nici o inaltime, cu o profunzime a superficialitatii, un sens dat de jocul ce isi afla in propria-i placere mareata rascumparare. Si despre ganduri sinucigase, si altele asemenea, daca aceastea ne vor fi fost vreodata fiara ce pandeau din adancul sufletului de pe undeva, fie ca lumina a tot ceea ce cunoastem si iubim, sa risipeasca acest noian de ganduri grele.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: