Povestitorul

Stau stransi in cerc in penumbra unei lumanari ce tremura cand mai adie cate o pala de vant pe fereastra deschisa. Si batranul om isi aduce parca aminte cate ceva, si sta si se uita drept inainte si pe o voce monotona si egala incepe a-si spune povestea….

Dimineata zeilor

Era dimineata si iata ca sosesc vizitatori o gramada la batranul cazut la pat. E mic de statura omul nostru. Le multumeste tuturor pentru ca au venit sa il viziteze, le strange mainile, si in ochi parca se vede ceva ce ar putea fi atat recunostinta, cat si un amestec de groaza si incercare de a se agata de cei vii, ca si cum asta ar putea sa ii mai daruiasca inca un ceas la viata-i ajunsa aproape de final.

Pe peretele alb vreo cinci icoane par sa priveasca cumva rugandu-se mute, oferind poate  o speranta spre care muribundul se intoarce din cand in cand sa adoarma. Dintre cei veniti, toti incearca sa il imbarbateze, spun bancuri, rad veseli, se anunta o cununie , nasterea unui copil, afara e soare si senin. Doar un tanar nu glumeste, nu incurajeaza deloc, ci tace doar uitandu-se cu un amestec de compatimire si uimire la acesta.

Cand se retrag glumetii, cei care il imbarbateaza, spunand chiar ca moartea nu e aproape desi nimeni nu crede ce spune, il lasa in urma pe acest tanar blond cu ochii sai verzi si parca intredeschisi si cercetatori. Acesta se apropie incet de batran, asezandu-se langa el. Il priveste un minut cu o privire poate stranie, si pare sa aibe chiar un fel de veselie un ochi, desi poate e doar o iluzie a omului macinat de boala.

– Ei, ce bine e aici la dumneata.Un perete de figuri mute, un soare care iti rade la fereastra, si in sfarsit liniste. Acum poti intr-adevar sa reflectezi la ce vrei. Cine ce anume iti mai cere? Nu esti totusi oare fericit?

Batranul se uita cu niste ochi mari si uimiti, de parca nu ar fi inteles ce spune cel din fata lui. Dar a inteles, nu vede ce anume nu ar fi putut sa inteleaga…

-Cum sa fiu fericit? Toata viata m-am temut de aceste momente… Am spus mereu ca cred in Dumnezeu. Acum imi dau seama mai mult decat oricand ca nu a fost decat o minciuna… Spuneam si eu ca cred ce ziceau si ceilalti. Dar cum sa cred in ceva ce nici nu vad, nici macar nu imi pot imagina ca exista? Si in fond de ar fi sa existe, de unde stiu ca asta ar insemna ca sunt nemuritor? Imi e frica tinere, si te invidiez ca poti sa ai inca pe putin 50 de ani in fata ta. Si daca mi-ar sta in putere sa stii ca iti zic sincer acuma, ca nu stiu de ce imi pare ca tie iti pot spune chiar totul, ti-as lua tie ani din viata ca sa pot sa mai traiesc. Da, da, blestematia naibii, asa sa stii. Nu cred ca are vreun rost sa ma mai prefac…. M-ai intrebat daca sunt fericit, o fi si asta o fericire, fericirea cea de pe urma, sa nu mai trebuiasca atata sa te prefaci…

Tanarul se ridica in picioare si schiteaza un zambet in coltul gurii, pentru ca mai apoi sa se intunece:

– O batran nebun! Ce iti trebuie tie acum inca ceva ani adaugati la viata?Nu ti-ai trait oare viata asa cum ai vrut? Te-a oprit cineva de la a trai, de la a bea, de la a iubii pe cine si cat vrei in fond? Da, poti spune: pacat de vinurile ce nu am sa le mai beau, pacat de bancurile ce nu am sa le mai gust, pacat de soarele sub umbra caruia nu am sa mai ratacesc. Poti spune pacat, si as intelege prea bine. Dar acest ”pacat” sa nu iti devina disperare si intunecata ratacire, caci nu esti tu mai presus de ceilalti de sub soare. Si nici o simtire si nici o idee nu e mai mare decat propria viata sau viata celuilalt.

– Si spui ca poate aceasta libertate este fericirea cea de pe urma? Dar care ti-a fost fericirea cea dintai, de a ajuns o nefericire fericirea cea de pe urma? Caci de ce iti pare aceasta intamplare, a nu mai fi nevoit sa te prefaci cea mai mare fericire? Eu te intrebam daca esti fericit, pentru ca iata in final, te asteapta un ocean de liniste si un mare somn. Dar poate si nemurirea. Si nu e nevoie batrane sa fi nemuritor pentru a te astepta nemurirea. E suficient doar ca, murind, cu ultimele zbateri ale constiintei sa poti avea o viziune, vazand o lumina si viata ta revazand-o asemeni unui film din care faci si ai facut mereu parte. Si atunci batrane ai crede in nemurire, dar nemurirea ti-ar fi sa-ti fie propria ta viata derulata in niste culori noi, la fel poate ca intr-un vis. Si nu te vei mai trezii vreodata din acest vis, nici nu vei mai fi ca sa stii ca esti mort. Dar atunci, visand vei crede ca traiesti, ca aceea este viata de dupa viata, si asta te va face multumit si iti va linistii constiinta. Caci chiar daca nu iti va fi placut acel film vazut, fie si doar din intelepciunea trupului ce iti este mai inalta decat cea a constiintei vei intelege acele lucruri pe care altfel nu le-ai inteles.Si iti vestesc aceasta iluzie ca sa te linistesc acum, dar atunci nu iti vei amintii de discutia noastra, decat poate intr-un mod cat mai vag, iar realitatea visului te va convertii la o credinta noua, in nemurire….

Batranul tace uimit. E nebun tanarul asta, cu siguranta. E doar o poveste, spusa de un ateu, altuia care nici in ceasul mortii nu stie ce sa creada. Si il vede pe acest tanar parca ireal, si se simte tot mai speriat. O spaima noua, mai mare decat cea de moarte pare a-l cuprinde.

-Pleaca, pleaca… Cred totusi in Dumnezeu, o sa rog sa mi se aduca un preot… dispari si sa nu te mai intorci, nu sunt bataia ta de joc, si nu vreau sa aud asa ceva…

Tanarul pleaca, iar batranul se ridica sprijinit in cot, isi face o cruce tremuranda, si adoarme in linistea diminietii de primavara tarzie….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: