Balada nihilista

Cand soarele apune salbaticu-mi gand
Se dezvaluie-n visare si in abis ma arunc
Mormane de frunze intomnesc prin noroi
Si-s ceruri albastre, si zvonuri de ploi.

Si din tacerea adanca un parau de gand-visarea
Isi joaca in juru-i sensuri, imagini si mirarea
Pornindu-se sa nasca, drept profetie surda
Viziune de nebun din munte, ce inima-si asculta :

Iubesc pustiul vuiet al vastelor piete
Un vuiet tot salbatic, ce vrea sa ma invete
Ca din toata larma lumii, si zgomotul zadarnic
Numai tacerea are un sens vibrant, vulcanic.

Iubesc inaltul prea albastru al pustietatilor eterne
Regat al celor falnici, dusmani ai celor terne
Si-n toamna nesfarsita ghicesc o primavara ascunsa
Ce din lumina altor sori de viata-i prea patrunsa.

Iar cerul se invarte, se aude urcand
Drept calauza, un calugar bland
Venind spre nebunul dezlantuit
Sa-i aduca de stire ca-n fapt a murit

Vai tie amarat muritor, rostesti iubire
Dar ce cuvant lugubru, din vorbe-ti si simtire
Caci a ta iubire-mi este, osanda si mormant
Tu nu iubesti chiar viata, ci praful in vant.

Numesti pustiul inalt? Dar inalta-mi e adunarea
De spirite supuse ce-mi asteapta indrumarea
Spre care deal urca-vom, spre ce sa ne indreptam?
Spre fericirea eterna: deci stam si asteptam.

De ce voiesti a cunoaste, nu-s clipele prea scurte ?
Prefera fericirea si a placerilor fructe.
Nu te intreba de toate, ci cata sa intelegi
Toate de tine intreaba, tu in centrul lumii esti.

Ierta-voi nebunia, de te intorci in rand
Ca sa intelegi accepta a te ucide bland.
Cu vorbe mestesugite, vei dramui cararea
Acelor adevaruri ce-mi lumineaza zarea.

Caci iata-ti inaltimea : un chin ce prea putini
Ar fi dispusi sa accepte sa-l sufere senini
Sa inteleaga sensuri… ce sensuri sunt acelea ?
Cu paine si circ voi dobandi puterea.

Am sa-ti arat o taina, voiesc a ta izbavire
Numai putini sunt aceia, ce adevarul pot stie
Iar restul toti sunt masa ospetelor divine
La care te invit, de-ai devenii ca mine.

Nebunul tresalta, gesticuleaza un pic
Priveste spre zare, spre noul venit
Si cu glasul de gheata ii striga ostenit
Celui ce al sau suflet il vrea pierit :

Numi-voi pustiul si sinceru-mi gand
Doar singuratate si adevar a ce sunt
Iar din doua abisuri, te intreb : socotesti ?
Ce-i mai lesne oare : sa mori sau sa traiesti ?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: