Despre cateva lucruri marunte

Romania e o tara in care nu exista vinovati. Asta am descoperit de curand. Exista probleme, ne plangem cat de rau o ducem si asa mai departe, dar in realitate nimeni nu este acuzat vreodata pentru o problema serioasa. Problemele probabil sunt cauzate de un fel de emanatie malefica ce pluteste in aer si nu se stie nici ce este, nici de unde vine…

Contabilitatea creativa

De exemplu sa spunem ca avem de inregistrat niste stocuri in contabilitate, atat intrarea lor, cat si iesirea. Cat de greu poate fi sa faci acest lucru? Se pare ca pentru anumite persoane e chiar o sarcina insurmontabila. Si sa zicem ca aceste persoane nu au inteles faptul elementar ca daca au intrat 5 creioane la pretul de 3 lei in contabilitate, nu au cum sa iasa 7 ascutitori la pretul de 7 lei din ce a intrat. Si ele au ”tinut” contabilitatea o vreme. Apoi au venit alte persoane care se presupune ca sunt inteligente, si care lucreaza inca si acum.  Dar aceste persoane nou venite au ales sa nu rezolve problemele create de cele vechi, intre timp plecate, ci sa pastreze neoficial o diferenta intre contabilitate si situatia reala. Si asa au facut, pana cand intr-o buna zi, un control al organelor abilitate a descoperit ca totusi contabilitatea nu reflecta realitatea. Si trebuie facute deci niste reglari. Si iata cum se naste si contabilitatea creativa. Din reglarile cu documente partiale, cu bonuri de consum lipsa si altele de genul. Si cine e vinovat pentru toate acestea? Daca s-ar imputa cuiva, stati linistiti, dragi cititori, nu cei care au gresit ar raspunde. In nici un caz. Vinovate sunt , dupa o logica ce imi scapa, niste persoane care defapt nici nu lucreaza propriu-zis in contabilitate, ci in financiar. De aici necesitatea stringenta a contabilitatii creative. Ca sa nu plateasca cumva nevinovatii.

Ortodoxia corupe Romania

Alt lucru marunt, prea banal chiar. Stau mai multi tineri seminaristi stransi in curtea bisericii. Stau si discuta razand, spun glume si asa mai departe. La un moment dat, unul dintre ei, pare-se cel mai matur, de vreo 25-26 de ani, poveste cum era atunci cand era el la seminar. Si printre ispravile enumerate, e si strangerea fondului clasei de catre el si altii. Care fond al clasei nu ajunge niciodata pentru ce trebuie, mai merge o berica, mai merge un biliard, ceva ceva, ca doar o viata are omul. Ei bine, o singura obiectie am fata de acest fapt marunt, pentru care nu as folosii un cuvant asa de dur, precum hotie, sa ii zicem poate doar imprumut nerambursabil in folosul alesilor Domnului. Si aceasta obiectie este urmatoarea : cum vii tu, om care traieste practic din munca altora, caci tu doar stai si canti in biserica, si mai si primesti bani pe asta, cum indraznesti sa vii si sa imi spui cum sa imi traiesc viata? Si cum vei indrazni oare sa ii spui unuia sa nu fure, cand stii ca si tu ai furat? a, sau vrei sa elimini concurenta? geniala strategie atunci. Si noi astia, pacatosii , care poate restituim pana si ultimul banut in rarele cazuri cand imprumutam, ei bine noi trebuie sa venim in viziunea dreptei credinte si sa cadem in genunchi la un astfel de specimen? Nu, asta niciodata!

Bine, recunosc ca e doar un fapt banal. Probabil chiar prea plictisitor, dar totusi, am senzatia ca nu e normal sa fie atat de banal. Poate e si asta o problema, ca astfel de fapte sunt deja ceva prea marunt ca sa mai fie pomenit.

Cruzime si candoare

De data asta nu despre altii, ci despre mine. Imi vine prea adesea sa pozez intr-un soi de inger. dar adevarul e ca imi amintesc multe prostii facute. Probabil ca cei ce ma cunosc chiar vor zambi, ce prostii serioase as fi putut face?

De exemplu imi amintesc prea bine cand in copilarie, cred ca aveam vreo 8-9 ani, l-am facut pe un baiat mai mare si care nu imi facuse nici un rau sa se urce pana la etajul unu pe cealalta parte a balustradei. Si cand a ajuns sus l-am facut sa cada. Fara nici un motiv anume, doar din pura dementa copilareasca. Nu ma recunosc in aceasta fapta tampita, teribila, si cum mai vreti sa ii spuneti. Imi dau acum prea bine seama ca baiatul acela cazand de la etajul unu pe ciment se putea lovii la cap si putea murii.Noroc ca nu a patit totusi nimic.  Si sa nu credeti ca m-am gandit prea des la asta. Doar ca acum scriind atat de critic despre altii aceasta amintire mi-a revenit mai vie ca niciodata. Nu scriu acestea ca sa trezesc vreo simpatie, nici antipatie, caci am senzatia ca destui dintre noi am facut destule lucruri de care sa nu fim deloc mandrii.Poate nu la fel ca unele din lucrurile pe care le-am facut eu, si care ar putea uneori explica de ce nu imi place sa ma privesc prea mult in oglinda. Si poate adevarata provocare, adevarata schimbare, ce poate cu totii o dorim dar nu o infaptuim prea des este tocmai aceea de a reusii cumva sa fim mai buni, in sensul cel mai complet al cuvantului.

Ce pot sa mai spun? Uneori cuvintele imi par doar un fel de tulburare a tacerii, ceva pus acolo sa fie, pentru ca sa fie salvate niste aparente sau mai stiu eu ce. Si in acest caz a adauga ceva la cele mai sus scrise, imi pare doar atat : o vorba in vant peste cateva lucruri mai mult sau mai putin marunte…

Anunțuri

One Response to Despre cateva lucruri marunte

  1. schnappster spune:

    hmm…l-ai impins pala in gol zici…hmm…eu imi aduc aminte ca i-am spart capul soramii cu un pietroi incercand sa-i dau visine jos din pom (da dadeam visinele jos cu bolovanul :D). destept foc eram nu =))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: