Hitler afla rezultatele din primul tur

Noiembrie 28, 2009

Anunțuri

O lumina la capatul noptii

Noiembrie 28, 2009

 

Cat as vrea sa tot dorm. Nu imi prea place sa fiu treaz. Am si asa o fobie oarecum fata de oameni si viata cateodata. Dar de multe ori nu e vorba de alti oameni ci chiar de mine si de viata mea…

Dar nici cand dorm nu uit defapt cele ce le-as fi vrut demult uitate. Fantomatice temeri imi populeaza destule vise. Nu e loc pentru intoarceri, pentru amanari. Nici pentru acele lucruri ce poate mi le-as fi dorit candva demult, nici eu nu mai stiu cand sa fi dorit unele lucruri sub numirea carora sa fi pus si cuvantul asta straniu : fericire…

Doar arar ma viziteaza cate un vis inundat de lumina, ca o lumina de la capatul noptii. Si atunci totu-i posibil. Uitarea-i posibila si nu numai ea. Sunt posibile reantalniri cu cei pe care treaz fiind stiu ca nu sunt. Bunicii ce mi-au fost ca niste parinti de pilda i-am reantalnit doar in astfel de vise.

Si atunci locuri demult uitate din sufletul meu prind viata, si renasc in irizari ireale, pe care insa le copleseste o lumina alba. Si chiar daca amintirea realitatii isi face simtita prezenta, astfel de ganduri nu reusesc sa dureze aici. Caci atunci nu cred, ci stiu ca totul este si va bine, desi acum nu stiu ce inseamna asta…

Doar atunci poate si o mare mila sa ma cuprinda. Mila de care nu vreau sa stiu, sau nu pot sa stiu sub auspiciile realitatii. Dar atunci imi e mila si de cei de care poate nu imi va fi niciodata in realitate.

Dar acum sunt treaz si nu in stare de visare. Asa ca nu voi mai scrie despre vise inundate de lumina si alte asemenea lor. Nu in aceste ceasuri. Acum ma multumesc doar sa le evoc existenta a carei amintire palida paleste in fata destulor lucruri ce nu as fi vrut sa fie…


Soarele rosu

Noiembrie 28, 2009

 

Inserarea se lasa peste cartierul cenusiu de blocuri. Stau in cladirea scolii si astept. As vrea sa nu stiu ce astept, ca sa spun drept, dar din pacate stiu.

O valvataie rosie danseaza salbatic intr-una din ferestrele de deasupra  capului meu. Si e liniste, pustiu , iar multe umbre prelungi tot inainteaza dinspre marginea curtii spre cladirea scolii.

Dar ea unde e? Probabil tot cu el. Pai nu s-au despartit? Ba da, dar stiu doar cat de violent e el. Si daca din intamplare s-au intalnit, atunci eu pot spune ca stau ca prostul aici.

Cat de aproape e noaptea de vara. Copacii parca rad in usorul lor fosnet de durerile mele. Si e atat de pustiu holul asta. Iar valvataia rosie se ridica tot mai sus, pentru a se stinge cu ultimele sclipiri ale soarelui.

Iar ea nu vine, eu nu plec, ci stau asa, parca asteptand ceva, desi nu as vrea sa astept nimic, nu, eu nu astept nimic, sunt doar un singuratic ce viseaza in pragul unei nopti de vara. Atata numai…

 


Slava poporului meu…

Noiembrie 27, 2009

Iubesc din tot sufletul aceasta tara atat de profund subdezvoltata. Cum ar putea sa nu ma incante rezervele mereu fertile de violenta pe care destui cetateni ai acestei tari a minunilor le au? Doar e un semn de virilitate, doar e o chestie pe care niste fraeri ca aia din occident nu o mai au, cel putin nu ca bastinasii.

De asemenea tin sa va informez ca am sa imi pun toata priceperea  celor cativa neuroni ai mei in a da viata cat mai multor ode ce sa preamareasca profunzimea de hau a nesimtirii si inconstientei pe care prea multi le detin in cantitati ce tind spre infinit. Mareata este patria mea si oamenii cu adevarat de nadejde ce o compun. Cum ar putea sa fie altfel? Explicati-mi va rog prieteni, caci eu inca nu inteleg…

Ce, nu e clar ca mai toate relele sunt din vina unei conspiratii straine si evident a unei parti a populatiei, care dupa caz poate fi identificata in : clasa politica, minoritatile nationale sau sexuale si asa mai departe? Nu e oare inca destul de clar ca poporul roman ortodox, acest adevarat mucenic al mantuielii nu poate fi decat un popor de ingeri ai Domnului? Si precum niste adevarati ostasi ai Domnului noi stim ca Domnul a randuit si bataia printre cele mai eficiente si eficace metode pedagogice. Asa ca asa sa stie aia de la ONU sau alta organizatie deasta francmasonica : unde Domnul a randuit, omul sa nu se amestece!

Si nu pricep de ce exista acesti indivizi ce au ceva cu sfintele icoane. Numai diavolul ii poate indemna sa le treaca doar prin cap, daramite sa mai si spuna public, chestii cum ca acestea ar trebui scoase din scoli. Ba nu, dragi concetateni, nu asa… Eu propun ca dupa modelul unei scoli generale din Bucuresti sa fondam in fiecare scoala din Romania cate un cabinet de religie cu icoanele direct vopsite pe pereti, ca intr-o capela, vezi modelul :   http://andreanum.wordpress.com/2007/09/27/o-clasa-o-biserica/    .

Din nou tin sa va informez ca e o minunatie aceasta tara, nu pot pricepe cum unii nu observa acest lucru. Oare nu este cu adevarat minunat ca evolutionismul a fost scos din scolile romanesti? Nu este mai sanatos pentru gandirea rationala a fiecarui elev sa invete cum l-a mozolit Dumnezeu pe Adam din noroi? Si pentru ca acesta se plictisea, a primit o jucarie din propria coasta, dupa cum ne informeaza sfanta carte a Genezei. Astfel ne mandrim ca nu ne aflam in randul Europei satanice, ci ramanem fideli principiilor noastre preistorice.

Dar iata ca Adevarul invinge intotdeauna, si cum astazi diavolul mi-a ratacit mintiile facandu-ma sa vorbesc vrute si nevrute cu un amic (despre politica, abuzuri religioase si altele de genul) Domnul a intervenit atragandu-mi atentia ca nu ii mai sunt drag. Mai exact, eu si cu amicul stateam la o masa in aer liber la romexpo si vorbeam, cand deodata de la o masa alaturata un individ ne cere ( nu ne roaga, ne ordona) sa stam aliniati ca sa nu imi mai vada mutra antipatica. Nu a fost de ajuns insa aceasta legitima doleanta a dansului exprimata intr-un spatiu public. A cerut mai apoi si sa vorbim mai incet, adica daca e posibil sa vorbim probabil chiar prin semne. Interesant ca nu era deloc liniste fiind in aer liber, dar se pare ca individul nu a remarcat asta, ci doar ca noi vorbeam.

Nu am avut curiozitatea sa aflu ce il nemultumea pe respectivul individ, dar banuiesc ca e posibil sa fi fost vorba fie de o zi mai proasta ( desi eu personal nu am obiceiul, cand am o zi chiar foarte proasta, sa le ordon unor necunoscuti sa vorbeasca incet si eventual sa se si ascunda sa nu ii vad la fata, dar tot ce se poate, sunt mai ciudat eu probabil). De asemenea e posibil si sa am intr-adevar o mutra foarte antipatica, desi nu mi s-a reprosat pana acum asaceva, totusi nu e exclus. Mai e posibil de asemenea sa il fi deranjat concomitent si vocea mea.

Dar ceea ce mai banuiesc ca e posibil, desi e drept ca nu am vreo dovada in acest sens (interpretarea iritarii individului nu ar fi o astfel de dovada). e totusi posibil ca individul sa fi fost deranjat de ceea ce aude. Caz in care nu stiu ce atitudine ar trebui sa mai adopt. Tind sa cred ca pentru siguranta mea personala ar trebui sa am grija cu cine vorbesc, dar mai ales sa am grija sa nu vorbesc prea tare, poate deranjez pe cineva. Si cand avem un model prezidential de violenta, de ce nu m-as astepta sa mi se raspunda la o eventuala afirmatie cu un pumn?  Dar totusi poate sunt doar eu paranoic (sper) si asta e doar o chestie scrisa cumva sub impresia unor amintiri mult prea vii.


Serenitate sau senilitate?

Noiembrie 12, 2009

 

Am obosit. Pur si simplu ma simt cam la capatul puterilor, parca mai mult psihic decat fizic. Desi in fond, daca ma intreaba cineva, as spune ca nu am nimic.

Ceva am totusi. Un ceva pe care nu mai stiu nici eu sa il definesc, care ma seaca si oboseste peste masura, imi ia orice farama de liniste, si imi risipeste toata pofta de viata ce as putea sa o am.

Uneori cate un gand fugar imi stralumineaza intunericul din propria-mi minte: iti trebuie un scop in viata! Aiurea totusi, nu stiu ce scop al vietii ar putea sa rezolve un ceva indefinibil.

Alteori insa, cate o idee ce pare sa vina de undeva de departe promite ceva mai mult: nu un scop in viata merita sa cauti, ci o vesnica insufletire. Dar ce e aceasta vesnica insufletire nici eu nu stiu deocamdata…