Soarele rosu

 

Inserarea se lasa peste cartierul cenusiu de blocuri. Stau in cladirea scolii si astept. As vrea sa nu stiu ce astept, ca sa spun drept, dar din pacate stiu.

O valvataie rosie danseaza salbatic intr-una din ferestrele de deasupra  capului meu. Si e liniste, pustiu , iar multe umbre prelungi tot inainteaza dinspre marginea curtii spre cladirea scolii.

Dar ea unde e? Probabil tot cu el. Pai nu s-au despartit? Ba da, dar stiu doar cat de violent e el. Si daca din intamplare s-au intalnit, atunci eu pot spune ca stau ca prostul aici.

Cat de aproape e noaptea de vara. Copacii parca rad in usorul lor fosnet de durerile mele. Si e atat de pustiu holul asta. Iar valvataia rosie se ridica tot mai sus, pentru a se stinge cu ultimele sclipiri ale soarelui.

Iar ea nu vine, eu nu plec, ci stau asa, parca asteptand ceva, desi nu as vrea sa astept nimic, nu, eu nu astept nimic, sunt doar un singuratic ce viseaza in pragul unei nopti de vara. Atata numai…

 

Anunțuri

One Response to Soarele rosu

  1. pers3phona spune:

    vad ca ai avut si tu un flashback

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: