Adancuri…

Mi-am pierdut cuvintele si spiritul pe undeva prin vreo ratacire hai hui pe marginea vreunui abis in care nu am avut curajul sa privesc. Sau poate nu le-am pierdut, poate doar am descoperit ca nici nu le aveam defapt. Eh, nu are importanta asta…

Ce are insa importanta? Poate faptul ca nu mai cred in nimic si asta nu ma inspaimanta si nici macar nu imi trezeste vreun sentiment de reflectie. Poate faptul ca nu stiu incotro sa o mai apuc iar lucrul asta nu este deloc ceva ce sa spun de amorul artei ci doar un prea simplu adevar.

Si imi pare ca realizez ca toate gandurile mele nu sunt decat porniri de undeva din adancuri, inlantuiri ale unor conditionari initial exterioare dar care in anumite conditii au devenit deja interioare. Sunt, ca sa apelez la o fraza memorabila a lui Sartre,  ceea  ce  am facut cu ceea ce au facut deja altii din mine…

Iar toate aceste ganduri ce-mi trec fugar prin minte imi par doar vocile unei vointe din abisurile inconstientului, poate impropriu spus vointa, dar tot ce prea adesea gasesc a fi drept rational nu imi pare acum decat expresia tarzie a intuirii unor neputinte, expresie nascuta din dorinta inconstienta de a le legitima intr-un fel sau altul…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: