Credinta – dovada si sprijin a nobletei umane

Decembrie 29, 2011

Sa ne credem profunzi e foarte usor, defapt sa credem in general e atat de usor. Chiar si printre cei mai necredinciosi dintre noi tot exista o nevoie de a crede ceva. Poate nu credem in divinitate,dar macar in progres nu am putea sa credem? Sau macar in propria noastra realitate? Sau macar in ceva? e prea nebunesc sa pretinzi unui om sa nu creada in nimic.

Pentru ca de fapt stim cu totii ca omul este cea mai nobila dintre creaturile Pamantului. Fireste stim asta pentru ca inca nu a aparut nici un pui de gaina crescut in ferma in regim intensiv ca sa ridice vreo obiectie vis a vis de consideratiile noastre privind propria noastra noblete. Stim asta si pentru ca padurile defrisate, speciile exterminate si milioanele de confrati de specie ce au cazut victime diverselor genociduri au ciudatul obicei de a ramane tacuti.

Defapt ce pot spune fanii economiei libere de piata,ca tot sunt atatia prin blogosfera, despre bulele speculative ce mai apar din cand in cand si duc la colap seconomic? Pot raspunde evident ca este vina statului pentru ca el este cel ce le provoaca prin intermediul bancii centrale ce manipuleaza piata, iar numita piata nemanipulata ar fi fost libera si fericita. Omit probabil sa aminteasca de bulele suta la suta private ce nu au prea avut nevoie de banci centrale, bule cum ar fi cea a bulbilor de lalea din Olanda din secolul 17.Care bula prin irationalitatea ei aberanta ar putea sa ridice suspiciuni si asupra naturii umane mai putin rationale decat ne-ar vrea poate o economie bazata chipurile tocmai pe un astfel de atribut.

Ceea ce vreau sa spun nu este ca in mod necesar socialismul este mai bun,spun doar ca nu se justifica in general certitudinile in astfel de domenii. Este amuzant sa vezi cum cei ce iau in serios ideile libertariene nu sunt dispusi sa discute cu cei ce au idei mai keynesiste, de cele mai multe ori discutiile semanand cu un fel de razboaie religioase mai curand decat cu un demers constructiv al unor oameni preocupati de realitate. E mult mai usor sa creeze tabere in jurul unor seturi de idei,decat sa se caute cu viu interes adevarul.

Pana la urma de ce nu ar fi asa? O astfel de constatare este consistenta cu ce stim despre evolutia  speciilor. Daca ne gandim ca si noi suntem niste produse ale evolutiei, atunci lucruri ce ar putea parea absurde pot fi puse intr-o alta lumina. Nu mai e absurd ca nu ne pasa de multe ori de realitate,de fapt noua ne pasa de propria supravietuire. Si poate de multe ori minciuna este mai utila supravieturii decat adevarul.

Si scriind acestea imi dau seama ca si eu am crezurile mele. Vorba poetului : lumea-i cum este si ca dansa suntem noi…

Anunțuri

Matrioska

Decembrie 28, 2011

Cum ai putea sa faci sa para ceva ce intr-un final nu e nimic ca e totusi ceva? Stim din legile fizicii ca un perpetuum mobile este imposibil. ca nu se poate cu alte cuvinte sa obtii prin vreun sistem din nimic ceva. Din motive ce tin de legile termodinamicii.

Insa natura umana nu vrea sa tina cont de legile termodinamicii. Adica nu se poate domle! cum asa sa nu putem obtine din nimic ceva? Ba uite ca se poate! Iluzionisti de toate felurile s-au unit de-a lungul istoriei pentru a demonstra posibilitatea imposibilitatii.

Adica putem avea desigur o crestere economica nesfarsita. Resursele sunt ele epuizabile, dar tehnologia evolueaza, se dezvolta datorita capacitatilor umane care la randul lor probabil ca evolueaza. Progresul este asadar posibil.

Ma indoiesc insa. Doar ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, vei face totul ca sa falsifici si sa mistifici realitatea. E drept, nu vei putea niciodata sa construiesti un perpetuum mobile, dar ce te opreste sa construiesti un pseudo perpetuum mobile? Ce te opreste sa gandesti un sistem prin care acel final zero spre care tind toate sa fie amanat cat mai mult posibil? Poate chiar atat de mult incat sa nu mai conteze, caci pana la urma viata noastra e limitata.

Poate ca nu fac altceva decat sa bat campii pe aici. Ce mi se pare insa suspect este ca nu avem cum sa luam in calcul toate costurile in orice activitate am vorbi. Si poate daca am putea sa le luam pe toate in mod corect in calcul nu am mai reusi sa castigam defapt nimic. Castigul total si pierderea totala s-ar inchide intr-un final dand un zero perfect. Dar probabil putem sa amanam cat mai mult momentul unui astfel de zero. Singura problema e ca aceasta nu e pana la urma decat o munca de Sisif, nu un progres exponential ci doar o amanare a deschiderii ultimei papusi Matrioska….


Eterna descompunere a tuturor lucrurilor

Decembrie 28, 2011

In curgerea ineluctabila a timpului nu mai pot avea certitudini,asa cum poate aveam candva. Defapt un singur lucru il mai banuiesc ca fiind sigur :descompunerea nesfarsita a tot ceea ce exista.

Ar fi amuzant daca nu ar fi totodata si tragic pentru tot ce exista aceasta constatare. Amuzant pentru ca inca multimile au o gramada de certitudini. Oamenii inca lupta pentru a construi ceva ce ei cred ca este durabil. Inca spera, inca cred, mai cauta totusi o salvare pe care daca ar fi onesti pana la capat nu ar putea nici ei sa o defineasca.

Dar toate astea sunt si tragice. Tragice in modul cel mai disperat si lipsit de speranta, tragice pentru ca toata biologia noastra si-ar dori ca nimic din ce ne este apropiat noua sa nu aiba sfarsit.Dar asta poate spune mai curand cat de putin conteaza ceea ce ne dorim noi, sau ceea ce ne dicteaza propria noastra biologie sa voim.

Din disperare as putea crea un fel de antidecalog. A carei prima porunca ar putea fi si ultima : Nu trebuie nimic! Nu trebuie sa crezi, nu trebuie sa lupti, nu trebuie sa urmezi un amplu set de principii despre care defapt nici tu nu stii cat de mult te ajuta. Dar da, poti face toate acestea, insa asta nu va schimba nimic primordial. Moartea te asteapta tot acolo la capatul vietii.

Defapt, serios vorbind, moartea ne este un vesnic tovaras chiar din timpul vietii. Caci cat din ce am fost a mai ramas acum in noi? Daca am incerca sa ne amintim deceniile si anii din viata, cati din noi am putea strange mai mult de cateva minute de flasback-uri luminoase intr-un ocean de intuneric al uitarii? Iar practic daca atatea clipe din atatia ani au ramas in urma in negura, nu e ca si cand noi cei de atunci, din acele clipe nu am mai fi? Nu cred ca putem fi siguri ca existam intr-un mod constient decat in prezent.

Parca doar doua sentimente le mai gasesc demne de a fi luate in seama : un imens dispret si o nesfarsita mila. Dispret pentru toate iluziile in care oamenii vor persevera neabatuti si incapatanati, continuand sa treaca dintr-un vis in altul si strigand ca aceasta e trezirea. Iar mila pentru nesfarsita suferinta ce o ofera viata tuturor fiintelor vii.

Totusi nu am vreun motiv sa ma sinucid. Pentru asta ar trebui sa cred in moarte. Ori eu prefer sa raman un spectator, contempland aceasta nesfarsita descompunere a tuturor lucrurilor….