Eterna descompunere a tuturor lucrurilor

In curgerea ineluctabila a timpului nu mai pot avea certitudini,asa cum poate aveam candva. Defapt un singur lucru il mai banuiesc ca fiind sigur :descompunerea nesfarsita a tot ceea ce exista.

Ar fi amuzant daca nu ar fi totodata si tragic pentru tot ce exista aceasta constatare. Amuzant pentru ca inca multimile au o gramada de certitudini. Oamenii inca lupta pentru a construi ceva ce ei cred ca este durabil. Inca spera, inca cred, mai cauta totusi o salvare pe care daca ar fi onesti pana la capat nu ar putea nici ei sa o defineasca.

Dar toate astea sunt si tragice. Tragice in modul cel mai disperat si lipsit de speranta, tragice pentru ca toata biologia noastra si-ar dori ca nimic din ce ne este apropiat noua sa nu aiba sfarsit.Dar asta poate spune mai curand cat de putin conteaza ceea ce ne dorim noi, sau ceea ce ne dicteaza propria noastra biologie sa voim.

Din disperare as putea crea un fel de antidecalog. A carei prima porunca ar putea fi si ultima : Nu trebuie nimic! Nu trebuie sa crezi, nu trebuie sa lupti, nu trebuie sa urmezi un amplu set de principii despre care defapt nici tu nu stii cat de mult te ajuta. Dar da, poti face toate acestea, insa asta nu va schimba nimic primordial. Moartea te asteapta tot acolo la capatul vietii.

Defapt, serios vorbind, moartea ne este un vesnic tovaras chiar din timpul vietii. Caci cat din ce am fost a mai ramas acum in noi? Daca am incerca sa ne amintim deceniile si anii din viata, cati din noi am putea strange mai mult de cateva minute de flasback-uri luminoase intr-un ocean de intuneric al uitarii? Iar practic daca atatea clipe din atatia ani au ramas in urma in negura, nu e ca si cand noi cei de atunci, din acele clipe nu am mai fi? Nu cred ca putem fi siguri ca existam intr-un mod constient decat in prezent.

Parca doar doua sentimente le mai gasesc demne de a fi luate in seama : un imens dispret si o nesfarsita mila. Dispret pentru toate iluziile in care oamenii vor persevera neabatuti si incapatanati, continuand sa treaca dintr-un vis in altul si strigand ca aceasta e trezirea. Iar mila pentru nesfarsita suferinta ce o ofera viata tuturor fiintelor vii.

Totusi nu am vreun motiv sa ma sinucid. Pentru asta ar trebui sa cred in moarte. Ori eu prefer sa raman un spectator, contempland aceasta nesfarsita descompunere a tuturor lucrurilor….

 

Anunțuri

4 Responses to Eterna descompunere a tuturor lucrurilor

  1. Asta cu descompunerea e o viziune unilaterală. Cum există datul firii unei sticle de a se sparge în cele din urmă este tot datul firii şi aglomerarea gravitaţională, compunerea chimică utilizând structura fizică şi generarea organicului viu cu zestrea moleculară.
    Bucură-te! Eşti o superbă instalaţie ce a devenit conştientă de sine şi capabilă a transmite acest lucru altora. Scopul e căutarea ultimei matrioşca şi nu găsirea ei.

  2. victorryuzaki spune:

    Curios este ca pe mine nu ma bucura faptul de a fi devenit constient de sine, caci nu cred ca as avea vreun merit special in propria-mi devenire. E mai curand un joc al sortii si un rezultat al circumstantelor orice devenire.
    Ba mai mult, nu doar ca nu cred ca am vreun merit real, cred chiar ca faptul de a fi constientizat ca sunt o ”instalatie” nu ma face sa fiu altceva decat eram pana acum, adica tot o ”instalatie”. Sau altfel zis : un vis se termina pentru a incepe un altul. Poate noul vis e mai interesant, mai fascinant, dar asta nu inseamna ca nu e tot un vis 🙂

  3. Din nou unilateral. Mai ai ceva de lucru la acest capitol, no offense! În devenirea ta există o componentă circumstanţială, dar şi una volitivă ce ţi se datorează. Iar visul, dacă eşti în stare, se poate schimba cu ceea ce funcţionează: cu imaginea realităţii. Succes!

  4. victorryuzaki spune:

    Pai singura problema e ca sunt sceptic in ceea ce priveste tocmai aceasta imagine a realitati. Ma cam indoiesc ca as putea avea defapt o imagine a realitatii ”reala”.
    Nu spun ca unele lucruri nu sunt mai reale decat altele,Reale inseamna insa destul de strict faptul ca functioneaza,nu neaparat ca am intelege tot ce tine de un lucru.
    Adica de exemplu stiinta ofera o imagine mult mai reala asupra realitatii decat religia, asta nu inseamna insa nici ca stiinta nu ar fi perfectibila,si nici ca stiinta nu poate avea in jurul ei un fel mitologie nereligioasa. Mitologie ce se datoreaza mai ales faptului ca oamenii de stiinta sunt pana la urma tot oameni.
    Iar perspectiva mea poate parea unilaterala din cauza faptului ca poate nu m-am facut bine inteles. Nu spun ca totul se distruge fara a se naste altceva in loc sau altfel zis distrugerea poate fi si o transformare. Moartea noastra nu inseamna defapt distrugerea atomilor din care am fost compusi. Dar ca sa iti spun cinstit, e putin cam absurd pentru mine sa vorbesc despre moarte ca despre transformare,chiar daca strict materialist si simplist vorbind asta inseamna. Distrugerea in cazul asta tine mai curand de disparitia proceselor cerebrale ce face posibila existenta fiecaruia.
    Iar in ceea ce priveste aspectul ce tine de vointa in transformarea unui om, eu observ mai curand ca este foarte legat de mult prea multe circumstante. Conteaza practic atat factorii genetici cat si cei de mediu. Si cand spun mediu ma refer la orice mediu, includ aici si blogosfera ateista. Si dupa ce iei in calcul atatia factori eu ma intreb ce mai ramane defapt?
    Si ca sa nu ma mai lungesc,nu ma simt ofensat de pareri critice, mai curand le apreciez,evident daca sunt de bun simt.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: