Evadarea din realitate

aprilie 24, 2010

Dedublarea

Eu sunt eu in continuare. Dar nu stiu cum se face, dar mai exista inca un eu. Trebuie sa fi inebunit candva probabil, la un moment dat pe drumul vietii am facut un viraj pe care un om normal nu l-ar face.

Dar nu sunt trist. Sau poate ca sunt. Una din cele doua imagini sau constiinte ale mele  cred ca e. Dar sufera in tacere. Nici ea nu stie de ce. Dar cealalta e voioasa. Pentru ea totul poate fi un joc. Defapt in lipsa vreunei alte dovezi ca ar fi altceva chiar proclama din tot sufletul : Totul e un joc!

Si stau si plutesc undeva prin tavan ca un fum usor obtinut din sublimarea atator ganduri grele. Ce vesel trebuie sa fie sa plutesti fara grija prin tavanuri…

Viata ca joc

Dar stiu din nestiinta mea ca totul e un joc. Asa e, si noi suntem facuti din mici piese. Care au viata si vointa proprie. Defapt nu au, dar ar fi mai bine pentru noi sa credem ca au. Asta ca sa intelegem jocul. Sau sa credem ca il intelegem. Nu, nu pentru ca jocul ar avea vreun sens. Nu are. Numai ca noi dorim sa aibe un sens, asa ca inventam unul.

Stiu ca acum sunt aici si ca asta e o realitate. As fi putut sa nu fiu aici, si acel lucru ar fi fost la randul sau o realitate. Si in mod obiectiv vorbind, ce importanta are daca sunt sau nu aici?Pe bune de ce ar avea importanta? Daca nu as fi fost eu aici, nu ar fi fost cumva vreun altul? Si cine ar fi stiut ca nu sunt, dar as fi putut fi?

Nebunia

Cuvintele incep sa prinda viata proprie, iar gandurile mele se revolta impotriva mea. Netrebnice ganduri. Si cum prin gandurile viata… Tot ce gandesc se arata brusc ca o iluzie mai reala decat realitatea si arhisuficienta siesi. Fantasmele nu le mai pot controla, deci trebuie sa fiu deja nebun. Totusi daca as fi nebun probabil nu as banui ca sunt. Dar ce butada, ce bufonerie, toti nebunii probabil stiu ca sunt nebuni, doar ca nu realizeaza ce inseamna defapt asta…

Iarasi au inceput alea sa cante la vioara dansand deasupra unui lac de munte… de ce fac oare asta? Ce ar putea sa insemne?Fireste ca inseamna ceva. Sau poate ca defapt nu inseamna nimic ceea ce in fond e mai bine, macar asa nu mai trebuie sa imi bat capul si cu ce ar putea sa insemne.

Si sunt iar in acea pestera in care nu se vede decat putina lumina din lateral si jos un mic iaz ale carei unde se reflecta pe o portiune de perete. Si e liniste, si aici parca se nasc ideile, aici parca se naste chiar lumea. Sau probabil ca nu.


Cata importanta

martie 20, 2010

Imi dau singur cateodata. Defapt la aceasta ora un mare ras si o vesela detasare imi par mult mai rezonabile decat orice lectii despre viata as putea da din lipsa-mi de experienta.

Ma tenteaza sincer sa nu mai scriu pe acest blog. A fost si este scris intr-o nota ce sa spunem reprezinta mai mult o etapa de tranzitie din viata mea decat ceva permanent. Dar nu vreau sa fac acum o afirmatie categorica, asa ca nu stiu daca voi mai scrie sau nu.

Poate am sa imi fac un alt blog intr-o alta nota si cu o alte teme. Poate, voi vedea.


Despre lucrurile importante

martie 13, 2010

Cateodata imi amintesc despre lucrurile mai importante. Mai importante nu din prisma vreunui concept sau idee, mai importante din prisma noastra ca oameni.

Libertatea

Si poate unul din lucrurile cele mai importante este libertatea. Fara ea nici iubirea, nici ceea ce numim fericire nu imi par posibile. Da, imi par posibile diverse simulacre de iubire sau fericire, simulacru pentru ca este doar ca trebuie sa fie, ca e o nevoie inca totusi si pentru ca asa suntem obisnuiti.

Poate ca in ultima vreme multi ma aud vorbind despre bani. Nu fac asta pentru ca as fi obsedat de bani insa, ci pentru ca as vrea sa pot sa imi cumpar libertatea, daca aceasta costa.Si din pacate in lumea noastra s-ar parea ca totusi costa ceva. Caci nu imi imaginez cum as putea fi liber trezindu-ma zi de zi la o ora la care nu vreau sa ma trezesc, lucrand 8 ore pe zi lucruri care nu ma pasioneaza pentru relativ putini bani. Dar si daca ar fi mai multi, acest lucru tot ramane incompatibil cu dorinta mea de a fi liber.

Si imi pare destul de trist sa ajungi sa faci un pact cu Diavolul pentru bani. Caci da, eu nu cred in Diavol, dar el totusi ia diverse forme. Uneori poate fi o multinationala pentru care trebuie sa lucrezi pana la epuizare si moarte, cum sunt cazurile Ramonei Caciu si Ralucai Stroescu. Alteori Diavolul poate fi o iluzie ca o anumita actiune sau idee merita orice sacrificii.

Poate cea mai stralucita astfel de reprezentare a diavolului o intalnim in romanul lui Mihail Bulgakov Maestrul si Margareta. Aici iluzionistul Woland, in fapt insusi Necuratul, le ofera spectatorilor posibilitatea de a obtine o gramada de haine de lux gratis precum si bani pe care ii arunca in sala de spectacol. Insa asa cum se dovedeste orice lucru diabolic toate sunt defapt niste iluzii. Hainele daca imi aduc bine aminte dispar, iar banii se dovedesc a fi in cele din urma hartie de ziar.

Caci nu trebuie sa uitam ca timpul nostru inseamna defapt viata noastra. Cele 8 ore sau chiar mai mult de serviciu sunt in fapt fractiuni din chiar viata noastra ce le dam angajatorilor pentru care lucram. Nu, nu vreau sa spun ca ar trebui sa ne dam toti demisia, ci ca poate ar fi de dorit sa mai punem si niste bani deoparte, atat cat se poate, si cine stie, cumva sa gasim o modalitate de a avea mai multe vacante si eventual sa ne pensionam chiar mult mai devreme decat altii.

Si poate va dati seama ca libertatea este in fond o stare spirituala. Pentru ca desi am vorbit despre lucruri destul de materiale mai sus, pentru mine dualismul spirit/materie a incetat sa aibe sens. Din prea multe motive pentru a le scrie aici. Dar aceasta libertate de care vorbesc nu poate pleca decat din mentalitatea unor oameni liberi. Unor oameni dispusi sa vada oportunitatile, sa savureze viata cu mai toate ale sale, sa incerce sa faca fata unor lucruri cumplite, dar fata de care am incredere ca oricine cauta in el va gasi forta de a le depasii.

Trecutul

Alt lucru important: trecutul. Este atat de viu. Este atat de prezent incat am putea aproape spune ca fara trecutul nostru noi nici nu am fi ceea ce suntem. Lucru probabil in mare parte adevarat. Dar nu complet, caci uneori fara trecutul nostru am fi iarasi ce am fost candva pana la o anumita data, sau poate chiar mai bine, am reusi sa privim lucrurile cu o anumita detasare si sa ne reinventam viata.

Si de multe ori trecem prin destule greutati. Lucrurile nu sunt ceea ce ne asteptam sa fie. Important cred insa ca este sa stim cum sa o luam de la capat, de data asta poate putin altfel, poate analizand mai lucid realitatea, evident in limita posibilitatilor noastre.Iar urmarea acestor greutati e din pacate de cele mai multe ori o prabusire, pe care desi poate incercam sa o mascam, inercand sa ne autosugestionam ca totusi e bine, sau va fi bine cumva , nu reusim in fapt.

Poate cea mai mare iluzie fata de trecut e dorinta de a redeveni ceva ce ai fost. Pentru ca nu cred ca este posibil in realitate acest lucru. Si chiar daca reusesti sa redevii ce ai fost, ce anume iti garanteaza ca nu vei repeta aceleasi greseli care poate te-au adus in aceasta stare in care regreti atat de multe….

Pentru ca cred ca omul nu este un dat la modul absolut, ci suntem asemenea unor efemeride aflate mereu in miscare si influentate de jocul altor efemeride din jurul nostru. Si in acest joc al vietii, schimbarii si miscarii nu exista in fapt castigatori si invinsi decat in functie de jocul fiecaruia.

Iar ce este permanent in om, ceea ce ne defineste poate cel mai bine sunt dorintele noastre, intelese mai mult ca pasiuni in cazul acesta,lucrurile de care putem deveni constienti doar in lumina libertatii. Este poate asa numita natura umana ce se gaseste in mod particular in fiecare din noi.

A te vindeca de trecut este nu doar o provocare, este o calatorie dintre cele mai dureroase, alteori incarcate de o frumusete nostalgica, dar prea adesea aceasta frumusete este insotita de durerea unor pierderi irecuperabile. Insa dincolo de toate aceste sentimente, poate merita sa nu uitam ca toate acestea-s in fond in mintea noastra, trecutul in realitate e o lume ce nu mai exista, pierduta undeva in enormitatea spatiului si a timpului. Noi eram altii atunci, suntem altii acum, evoluam, invatam si putem devenii o punte spre o lume mai buna.

Fericirea

Cat de simplu suna cuvantul asta. Fiecare stie mai bine ce inseamna fericirea pentru el. In general cred insa ca inseamna a iubii si a fi iubit. Si in general subscriu acestei idei, desi cu anumite rezerve si adaugiri.

Dintre rezerve poate cea mai importanta ar fi sa iti pese pur si simplu de celalt. Adica nu doar sa il/o gasesti atragatoare si sa faci tot posibilul pentru a te  ”combina” cu el/ea, ci sa gasesti in tine destule rezerve de empatie pentru a incerca sa ii intelegi problemele si dilemele. Dar pentru a putea face asta cred ca trebuie sa incerci sa fi mai mult decat un sclav preocupat de cariera, obligat sa stea cat mai multe ore la birou ca sa mai castige un spor la salariu. Spun asta pentru a face vizibila o legatura poate nu asa de evidenta intre bani libertate si iubire. Pur si simplu propun sa incercam sa fim oameni, fiecare in felul lui, dar neuitand sa iubim in sensul cel mai complet al cuvantului.

Si fericirea o vad si ca o contemplare a lucrurilor marunte. Un peisaj frumos, o melodie ce te transpune intr-o stare in care poti vedea paradisul cu ochii mintii, si in sfarsit, o atitudine rationala, calma, de acceptare a lucrurilor pe care nu le poti schimba, dar de a depune insa eforturi pentru a schimba lucrurile pe care le poti schimba.

Pentru mine fericire este si sa constientizez ca in fond nu sunt decat o infima parte a universului, parte devenita insa constienta. Si viata imi pare un caleidoscop de lumina si culoare in care isi fac locul si lucruri pe care poate, odata, le credeam imposibile, asta insa la nivelul la care ma aflu, adica de ”purice”al universului. Caci atunci  cand realizez ce mic si nesemnificativ sunt la scara miilor de miliarde de astri, orice durere a mea imi pare atat de efemera…

Fireste in aceasta postare kilometrica tot ce am scris sunt ganduri si senzatii personale. Orice eroare e deci explicabila….


Cupa vietii

martie 9, 2010

Am sa-nchin urcat in varf de munte o cupa a vietii pentru orice hotar ce-i de netrecut in minte,  in fapt trecut e de banali hoinari…

Si-n aburii de veselie, simt orice nevrednic rost, in vene-l simt. Dar atunci nu rostul lumii il pretuiesc, ci al ei preasfant nerost vreau sa il iubesc…

Si-n ceasuri de lungi   amurguri impurpurite-s  gandurile mele de temeri, privind nu cele ce nu le cunosc, ci cele ce le stiu ma infioara si imi sunt etern repros…

Aici sunt sus, doar cupa mea a vietii … si e liniste senina. Acolo jos sunt jocuri, masti si zarva-i prea deplina….

Sosita ceasul prieteni sa lasam orice scandaluri ce-n valurile lor ne poarta catre maluri, din marea vietii urzind sa ne zdrobeasca… de care stanci? prin ce iluzie ce se vrea fumoasa?


Insemnarea de la miezul noptii

martie 9, 2010

Gandurile-mi roiesc salbatic in jurul a catorva idei simple si indefinibile in fond : fericire, frumusete, libertate. Si parca le-as prinde si le-as preschimba in unde de lumina lansandu-le spre cele mai indepartate orizonturi, unde poate vor ajunge mai mult ca un ecou pe vremea cand voi fi fost doar o amintire cel mult….

Si acum iubesc si viata si atatea maruntisuri : pisica ce sta si se uita pe geam fascinata de zgomotul vantului si reflectia zapezii pe cer. Si doar ea stie la ce se gandeste, dar asa cand o vezi ai spune ca dupa ce mutra are trebuie sa fie niste ganduri foarte intelepte si profunde.

Si parca se deschid ferestrele sufletului, care suflet daca mi-ar fi fost o casa, probabil intr-un pustiu inghetat ar fi fost multa vreme. Si ar fi fost asa de pustie aceasta casa, plina de nimicuri vechi, de pianul din mansarda la care cateodata se aude cantat, de nu stiu cine, un ”fur elise” mai aprig  ca niciodata. Iar in acest ritm pulseaza parca inima mea cand fericirea ma cuprinde tainic si de un rost numai de ea stiut…


Resemnarea

martie 7, 2010

Urasc aceasta stare, parca atat de tipic romaneasca, atat de prezenta in mentalul colectiv al acestui popor. In fond ce e Miorita decat o poveste bizara despre resemnare, obiectiv vorbind?

Nu pot sa spun ca imi place aceasta mentalitate de acceptare   a saraciei,  atat financiare cat  si  spirituale,   cand spun spiritual  referindu-ma la capacitatea de a iubii si a cunoaste in primul rand. Nu pot sa inteleg de ce nu luptam pentru a schimba cat mai multe, de ce nu e pentru noi fiecare esec si fiecare impotrivire a unei presupuse sorti un semn ca trebuie sa ne continuam lupta, poate chiar dubland eforturile de pana acum.

Pentru  ca nu  e nimic mai trist pe lumea asta decat sa descoperi ca timpul a trecut si nu ti-ai  trait viata. Ca ai ratat iubirile pe care puteai sa le traiesti, ca nu ai ajuns niciodata sa ai jobul sau afacerea visata, ca in fond fiecare zi e doar o veriga dintr-un lung lant cenusiu al desertaciunilor ce te tine in loc si iti provoaca atata suferinta.

Si nu cred ca exista realmente o limita decat in mintea noastra. Fara sa propun diverse teorii tip new age aceasta credinta a mea se refera la faptul ca doar atunci cand credem ca este posibil reusim sa vedem si oportunitatile. Neancrederea in propriile forte tradeaza mai mult decat o slabiciune, ea este totodata si semnul unei ingustari a campului vizual, o limitare drastica a alternativelor, o capcana mentala pe care desi singuri o construim, nu o si constientizam cel mai adesea.

Si aproape ca as spune ca odata pornit pe propriul drum, un drum ales de tine, plamadit din dorintele si sperantele tale, pe care cel mai bine numai tu poti sa le stii, ei bine, odata pornit pe acest drum e posibil sa descoperim ca nici nu mai conteaza chiar atat de mult daca vom reusi in final sau nu, conteaza in primul rand ca noi am facut tot ce a stat in puterea noastra pentru a reusi.

Sub un cer prea adesea intunecat de constrangeri ce le avem din nastere, a cauta sa afli ce iti doresti si a invata sa lupti pentru aceste lucruri reprezinta poate singurul sens practic ce poate fi dat libertatii. Libertate fara de care nici o fericire nu este posibila…


Adancuri…

martie 6, 2010

Mi-am pierdut cuvintele si spiritul pe undeva prin vreo ratacire hai hui pe marginea vreunui abis in care nu am avut curajul sa privesc. Sau poate nu le-am pierdut, poate doar am descoperit ca nici nu le aveam defapt. Eh, nu are importanta asta…

Ce are insa importanta? Poate faptul ca nu mai cred in nimic si asta nu ma inspaimanta si nici macar nu imi trezeste vreun sentiment de reflectie. Poate faptul ca nu stiu incotro sa o mai apuc iar lucrul asta nu este deloc ceva ce sa spun de amorul artei ci doar un prea simplu adevar.

Si imi pare ca realizez ca toate gandurile mele nu sunt decat porniri de undeva din adancuri, inlantuiri ale unor conditionari initial exterioare dar care in anumite conditii au devenit deja interioare. Sunt, ca sa apelez la o fraza memorabila a lui Sartre,  ceea  ce  am facut cu ceea ce au facut deja altii din mine…

Iar toate aceste ganduri ce-mi trec fugar prin minte imi par doar vocile unei vointe din abisurile inconstientului, poate impropriu spus vointa, dar tot ce prea adesea gasesc a fi drept rational nu imi pare acum decat expresia tarzie a intuirii unor neputinte, expresie nascuta din dorinta inconstienta de a le legitima intr-un fel sau altul…


Sunt dezamagit

ianuarie 17, 2010

Datorita culturii mele unineuronale nu obisnuiesc sa urmaresc postul OTV. Totusi am inteles ca in cateva randuri au indraznit sa invite cateva personaje politice, lasand cazurile serioase deoparte. Marturisesc ca sunt profund dezamagit. Nu pricep de ce s-a oprit acest adevarat post national din evolutia sa, fie si partial, fie si temporar.

Imi mentin speranta ca vor ajunge si la nivelul meu cultural. Pentru aceasta sper ca domnul DD va gasi, am incredere ca o sa gaseasca, vreun partizan al teoriei Pamantului-acvariu. Sau cum spun astia cu mintiile spalate, al pamantului plat. Pentru ca va asigur ca totul e o mare conspiratie si noi traim defapt intr-un acvariu. Soarele si luna executa zilnic o miscare de rotatie pe marginea lui, iar stelele sunt acoperisul.  Americanii nu au ajuns pe luna, era un studio de prin desert unde au tras o copertina neagra si au filmat. Sunt dovezi, trebuie doar sa cautam cu atentie .

De asemenea imi mentin speranta ca domnul DD va gasi si aceea inregistrare a savantilor rusi cu microfonul coborat in iad. Da, nu stiati? A fost coborat un microfon in infern de catre savantii rusi, in siberia.  Pe o inregistrare audio se auzeau tipete . Asta e dovada de necontestat ca exista iadul. Toata lumea ar trebui sa stie chestia asta.

Si sunt sigur ca domnul DD  va gasi de asemenea multe alte teme de interes general.  Altfel ma voi vedea nevoit sa ma multumesc cu stiriile de la ora 5, si alea sunt doar o ora pe zi, ce sa fac in restul timpului? Cu speranta ca si domnul DD va vedea aceasta postare va las si va doresc o seara buna.


Numai…

ianuarie 17, 2010

Numai speranta, odioasa si desarta

inca vegheaza, inca asteapta

dorindu-se drept vreo profetie

a unei lumi ce n-a fost sa fie…


Si mi-ar placea…

ianuarie 3, 2010

… sa ratacim sub cerul, nesfarsitul cer presarat cu miile de arhipelaguri stelare risipite pretutindeni. Si cine stie, poate ca multe din aceste insulite luminoase ce sfideaza oceanul de intuneric nici nu mai sunt decat o palida amintire a ceva ce a fost demult. Iar noi vom alege cei mai indepartati sori dintre cei vizibili si aceia ne vor fi metafore a tot ceea ce am putea sa fim, dand viata gandurilor cele mai luminoase din constiintele noastre…